Aud mereu un zgomot de fond, de parcă tot timpul ar merge gazul... Nu îmi aud gânduri... doar zgomotul ăsta. Piticul de pe pervazul geamului meu de la etajul patru încă îmi mai zâmbeşte cu dinţii lui galbeni. În mână ea duce ouăle, adică păpuşa de ziua mea. Apoi văd mâna ei care cade după ce o spală vecina. Mâna cade, încă îi aud pocnetul. Şi vecina îmi zice din priviri "acum nu mai contează, n-o doare"... Beau vin roşu , arunc un strop pe gresie şi zic "Christos a-nviat"... nu îmi răspunde nimeni. Ea doarme, are roşu în gât.
E întinsă pe jos, goală şi după atâta timp eu bănuiesc că ea m-a văzut atunci şi nu i-a plăcut cănd nu i-am apărat mâna de vecină. Vecina mai spălase morţi şi ştia că te poţi purta cum vrei cu ei, că ei nu mai simt. Şi atunci de ce nu pot uita cum i-a căzut mâna şi eu nu am făcut nimic. Sub buză. în partea dreaptă încă mai avea din sucul de portocale (sănătate curată) pe care eu m-am chinuit să i-l dau dimineaţa la şase... Buzele ei nu îmi mai răspundeau. Cum am putut să dorm în noaptea aia? Când era ultima noapte... Era atât de rece... niciodată nu am simţit recele atât de rece. Dimineaţa aia era scăldată de soare, era plin de viaţă soarele ăsta. Beau vin roşu, mă uit pe geam. Parcă totuşi lumina de apus e mai înţeleaptă. Lucrurile se văd mai intens acum... şi se simt altfel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu